Reject!
ÃŽmi îngădui o clipă ….. ÅŸi admir mersul zdrenÅ£uit al frunzelor, care adie-n vântul toamnei ÅŸi se lovesc de asfalt, una câte una. Sugrumate parcă, sub paÅŸii trecătorilor dezinteresaÅ£i, îşi acceptă cu indolenţă începutul din imediatul sfârÅŸit. Cu teamă păşesc pe covorul de frunze ÅŸi mă-ntreb dacă roua debutului poate ÅŸterge clipele adâncite undeva în mine… Åži totuÅŸi… nu vreau să uit tristeÅ£ea simÅ£ită cândva. Nu pot să urăsc clipa de ieri..ÅŸi încă nu pot să mă bucur de ziua de mâine…
Dar azi simt că trăiesc, deşi mi-e greu să respir o dată cu tine. Vreau să te văd, să te simt lângă mine, cu mine; în mine eşti oricum de-o veşnicie.
Te ador nebunule nimeni! Ador mersul legănat al picioarelor tale pe veÅŸtedul covor de frunze moarte…EÅŸti gol demult ÅŸi totuÅŸi încerci să trăieÅŸti pentru mine.. Cât eÅŸti dispus să distrugi pentru noi? Ce poÅ£i clădi pentru ziua de mâine? ….
………………….
Azi a murit toamna ÅŸi văd … NIMIC pentru mine. Am obosit deja. Merg pe străzi ÅŸi lângă mine o durere macabră stă să mă străpungă. Imi sincronizez gândurile ÅŸi realizez că ceea ce credeam că mă reprezintă m-a rejectat cândva..acum sunt o nălucă…în viaÅ£a mea ÅŸi a unui nimeni..
NimeniÅŸieu a murit odată cu învierea toamnei…Acum, m-am aruncat într-un ocean de gheaţă ÅŸi simt apropierea morÅ£ii care-mi încălzeÅŸte sângele…Åži cu o ultima strigare, a sufletului încreÅ£it de atâta suferinţă, mă gândesc la un nimic care ÅŸi-ar da viaÅ£a pentru mine…Cu ură i-aÅŸi cere moartea, ca să mă bucur de libertatea ce ar putea săÂ-mi revină. Acum sunt îngheÅ£ată pe viata şi nu mai pot să gândesc lucid despre mine…
…………………..
Nimic nu are importanţă, trecutul a murit, iar eu voi trăi doar pentru ziua de azi, fără să-mi mai îngădui o clipă pentru ziua de mâine…Â
eul meu
Cuvintele ar reusi sa ucida chiar si un spiridus, dar glasul suav al nonsensului anuleaza teama. Iar printre ierburi, licurici si copaci..se vede-o craiasa cu ochi de nebuna.. Cobor pe poteca, alergand mai tarziu spre carare. Imi imaginez ca exista undeva, desi nici o suflare nu ma-ndeamna sa cred ca pot scapa din ghearele noptii, ce-ncet, cu podoaba patata de mici diamante, se lasa…
Mai am putin si ajung spre o luminita. Langa mine o gigantica faptura enigmatica, alearga nebuna si tipa pe voci disperate..M-apropii de lumina…si fiece pas imi spune ca voi cunoaste craiasa nebuna.
Un licurici zapacit in noapte zboara in jurul meu si ma lasa mai departe sa ma tem de giganticul eu..Tip dup-ajutor si aud si altele ca mine. Ma uit in jur si cu un ultim neuron in viata realizez…Sunt numai eu si eul meu…Si-o bucata de muschi pe-un vested copac. O scorbura mare, ce ma cheama misterioasa…sa ma trezesc din vis si sa ma-ndrept spre casa…
Ma ridic de jos si cu o ultima suflare ma ghidez dupa muschi…Un musuroi de furnici par dornice sa ajute. Dar intunericul noptii imi face semn sa dorm..In tacere ma-ntind pe recele pamant si ma gandesc la ziua ce trece..
..mereu..
Putinta de-a-ti alunga vibratiile ce-mi mistuie somnul…am lasat-o demult adormita. O lume, o data intrata in intimitatea celor mai rationale ganduri, anuleaza parca o picatura de roua..Petale timide de trairi frivole, se joaca frenetic cu existenta comuniunii spre care priveam smerita-odinioara.
Acum simt cum neantul prinde contur si singurul gand cu care mai fraternizez acum, e o dorinta, totusi incerta, de a anula distanta, fiind macar aici…eu…’o data’.
Astept ‘o clipa’ de prezenta prin preajma. Cazut langa mine, ma faci sa cred ca numai linistea eterna a unui labirint, va aduce candva …lumina. Sclipirile intunecate a unei lumi parasite isi cer intaietatea, iar clipa devine intr-un moment de slabiciune …ireala. Doar am crezut..si totusi nu suficient de mult, incat sa simt atunci, ca a-si putea fi langa tine….si maine.
Usor dispar si inaltul stropilor m-arunca intr-un mormant ..de suflete. In zadar mi se pare sa simt legatura ce m-ar face intr-un final sa invoc divinul..Nu voi afla aici, niciodata, ce caut. Ma zbat dupa o parte din tine…Esti atat de departe si te gandesti poate mai mult decat mine. Si desi crezi ca nu…ai incredere-n mine…o parte esti …tu, cautare!
Decat sa cred ca n-am stiut, mai bine recunosc ca a trebuit sa mint ignorandu-mi chemarea. Imi zdrobesc trairi pe care multimea le-a constientizat prin neputinta, a fi ireale. Limitele de unde puteam auzi stropii de roua, creaza halucinant imaginea pierduta. Prea multa lumina si totusi….
Visez ca sunt deja langa tine..Tremurand de teama te chem aici, langa mine. Cazand in genunchi, te implor sa-ti intorci privirea abatuta de vreme, sa-mi presari petale..aratandu-mi realitatea unui vis feeric..
Dar cine stie..Poate candva ai sa-ti intorci visator privirea, si-ai sa ma faci sa cred in putinta de a fi “mereu” ….alaturi de tine….
Eu si Nimeni
Stii cat de mult de iubesc? Cat o lacrima…si nu fi trist..
Ceea ce simt e mai mult decat un firicel de nisip. Nici adierea vantului, nici furtuna amintirilor, nu-mi rapesc trairea…Va aluneca pe obrazul meu intotdeauna. Cand imi atingi chipul..alungi nepasarea, privindu-ma. Cand iti intorci privirea, iti simt sufletul…Iar de vei incerca sa uiti de noi, suferinta va supune ignoranta..
Suntem doi sortiti printr-o lacrima…
Si nu fi speriat..e doar fericirea !..
