Noaptea Muzeelor

Pentru ca bucurestenii nu au prea stat in casa in acest sfarsit de saptamana si au umblat hai-hui prin muzeele deschise si accesibile fara plata biletului de intrare, sambata noaptea a fost dedicata plimbarii prin trecut. Am ajuns la Muzeul Municipiului Bucuresti si la Muzeul National de Istorie, unde am reusit performanta de a vizita mici fragmente de istorie. In general, perioada interbelica, familia regala si vestigiile dacice. Impresionant dar prea putin. La Muzeul National de Arta al Romaniei, la ora 23, coada la intrare parea kilometrica, astfel ideea a fost abandonata.

Duminica a venit firesc ca o continuare a aventurii, cu “Mahalaua Mon amour”, spectacolul prin care Tudor Gheorghe incearca sa refaca atmosfera mahalalelor interbelice. Un spectacol presarat cu umor(nu foarte mult), comentarii ale maestrului (nu toate inspirate) si ceva aplauze (nu foarte energice). Un  muzician capricios si mult prea cult, Tudor Gheorghe a intrat si in universul manelelor, vorbind si cantand manele si vechi cantece din mahala, si explicand vechi ritmuri orientale si portugheze. A incerca sa surpinda ritmul tragic al fado-ului si sa ne aduca o alta imagine a manelei.
Sincer, nu m-a convins. Vocea si tinuta lui Tudor Gheorghe nu se preteaza muzicii de mahala, asta imi striga o voce launtrica care ma tine treaz, nelasandu-ma sa adorm la acest spectacol. La mine, nu a reusit. Pur si simplu, tonalitatile vocii lui, ritmul, intonatia si tinuta scenica nu mi se par a-l recomanda pentru asta. Nu il vad un cantaret de mahala. Nu poate intra in pielea personajului.