Viata ca un moft

“Noi nu traim vietile noastre” a afirmat un prieten astazi. Nici macar nu parea beat. Era amiaza deja, deci s-ar fi trezit. Ma uitam la el cu un dulce aer tamp si ma gandeam daca exista pastile pentru el.
Oare ce naiba a vrut sa fie atat de capricios incat sa nu isi traiasca propria viata? Sau sa traiasca viata-i proprie precum un spectator? Sau se gandea ca actiunile si gandurile sale sunt rezultate ale unor factori necunoscuti? Ori doar se prefacea ca nu poate intra in pielea personajului. Probabil si-ar fi dorit sa traisca viata lui Billy The Kidd….e o idee si asta.
Citand o prietena “nu este total adevarat, noi suntem inzestrati cu liber arbitru, ca luam noi modelele comportamentale si aderam un pic la mentalul colectiv asta e partea a doua ce tine de capacitatea de a discerne a fiecaruia …pentru ca fiecare ia o reteta de a-si trai viata si o trece prin propriul sistem de valori…depinde de persona si de credinte in definitiv” am putea ajunge la concluzia ca pentru afirmatia lui exista si tratamente, nu doar pastile.
Farmecul autoderutei este specific personajului uman. Isi proiecteaza propria imagine intre realism si realitate, intre vis si visare, dorind mereu sa fie ce ar fi putut fi. Sau ce a fost cineva, din dorinta de a depasi un hotar, un punct considerat de referinta.