..Cand viata nu mai avea nici un rost..
Nisip pretutindeni…si marea..Si ca-ntr-o visare, dulce visare, soarele-nsangereaza un capat de cer. Incerc sa privesc printre nori si contemplu asteptand ..un semn..Haotice ganduri anuleaza divinul, precum piatra transforma valul intr-o multime de stropi..Picaturi ucigase de lacrimi se preling pana-n locul ce ne-a unit odata soarta…pentru clipele de-apoi..Gustul sarat imi aduce aminte de mare si incep sa ma-nalt pe firicele de nisip. Ma arde trupul de atata soare, iar inima mi-e franta de divinul semn…
Ma-nalt putin mai sus decat altii si totusi mi-e cu neputinta sa ajung la el..Dar zambesc …iar sufletul imi rade prin chipuri de ingeri, sclipiri sagalnice, viata vazuta prin chipul lui..
Inca un pas si clipa catre eternitate o voi simtii dureros la-nceput…Dar gandul ca azi, sau poate maine, voi reusi sa simt din nou puritatea unor trairi inexplicabile chiar si pe pamant….ma fac sa cred ca lacrima are tot dreptul din lume sa-si urmeze calea…
Iar eu …sa uit de pamant !…
Pledez in fata indolentei
Pasesc progresiv intr-un contrast aproape sarcastic al mintii, ce aparent da senzatia de firesc. Cu o frecventa destul de ridicata, simt izul brut al viciului ce m-a-nvaluit de ceva vreme si ignor nonsalant trecatorii. Ma cobor in absurd si nu-mi pasa. Traiesc intr-o pluralitate polivalenta care ma-ndeamna sa cred ca, desi nu reprezint mai nimic, valorez mai mult decat cred.
Hei Tu! …care descifrezi aceasta partitura absurda, incercand sa-ti rasfeti buzele, stiu ca-ti pasa de mine, doar ne-am asociat tacit. Tu ma judeci prin cuvintele mele, iar eu pretind judecata prin citirea lor. Conjunctural si tot ma consideri. Pentru ca eu, ca si tine exist. Undeva in creierasul tau, iti marturisesti legitimitatea existentiala sub aceasta forma a non-sensului; cand ti se rupe de toti si de toate si te-ntrebi: Totusi, cine sunt eu?
Eu am ajuns sa-mi recunosc ca iubesc. Identific afectul, desi nu l-am validat niciodata. Mereu am trait cu ideea ca cineva, ceva, imi fraudeaza trairile; iar eu, raman doar cu numele si lipsa regasirii jumatatilor de suflete. In aceasta secunda iubesc. Nu pot dezlega misterul. Mai multe forte ma-ndeamna sa cred ca pot sa traiesc, fara sa-mi inchipui ca se poate si mai bine de-atat. Desi confuza ideea, eu o percep edificatoare in fata divergentelor trairi.
Sunt prea neinsemnata ca sa vorbesc de “pretuire” , in schimb sunt norocoasa ca ma bucur de ea…alaturi de tine. Tu stii ca eu, (in felul meu), te iubesc !
Dar din dar
In sfarsit, dupa ceva vreme, mi-am dat seama ca nu am uitat inca sa tastez repede si sa scriu incet. Ma gandeam la vorbele cuiva, reusind sa-i silabisesc sacadat neuronului meu galopant cuvantul “capriciu”, cand degetele s-au si sincronizat cu intimitatea gandului. Si uite asa, am frunzarit primele postari aparute, bien sure, pe google, descoperind o porcarie de articol, imi permit sa spun: “Infidelitatea - o boala, un capriciu sau o curiozitate?”. Read more
De-a joaca
Sa ne imaginam lucruri:
arbaleta - tradare (editat de M.: de ce e tradare? pentru ca e singura a carei sageata poate strapunge vesta antiglont?)
viteza - ochi …
