Pledez in fata indolentei
Pasesc progresiv intr-un contrast aproape sarcastic al mintii, ce aparent da senzatia de firesc. Cu o frecventa destul de ridicata, simt izul brut al viciului ce m-a-nvaluit de ceva vreme si ignor nonsalant trecatorii. Ma cobor in absurd si nu-mi pasa. Traiesc intr-o pluralitate polivalenta care ma-ndeamna sa cred ca, desi nu reprezint mai nimic, valorez mai mult decat cred.
Hei Tu! …care descifrezi aceasta partitura absurda, incercand sa-ti rasfeti buzele, stiu ca-ti pasa de mine, doar ne-am asociat tacit. Tu ma judeci prin cuvintele mele, iar eu pretind judecata prin citirea lor. Conjunctural si tot ma consideri. Pentru ca eu, ca si tine exist. Undeva in creierasul tau, iti marturisesti legitimitatea existentiala sub aceasta forma a non-sensului; cand ti se rupe de toti si de toate si te-ntrebi: Totusi, cine sunt eu?
Eu am ajuns sa-mi recunosc ca iubesc. Identific afectul, desi nu l-am validat niciodata. Mereu am trait cu ideea ca cineva, ceva, imi fraudeaza trairile; iar eu, raman doar cu numele si lipsa regasirii jumatatilor de suflete. In aceasta secunda iubesc. Nu pot dezlega misterul. Mai multe forte ma-ndeamna sa cred ca pot sa traiesc, fara sa-mi inchipui ca se poate si mai bine de-atat. Desi confuza ideea, eu o percep edificatoare in fata divergentelor trairi.
Sunt prea neinsemnata ca sa vorbesc de “pretuire” , in schimb sunt norocoasa ca ma bucur de ea…alaturi de tine. Tu stii ca eu, (in felul meu), te iubesc !
Dar din dar
In sfarsit, dupa ceva vreme, mi-am dat seama ca nu am uitat inca sa tastez repede si sa scriu incet. Ma gandeam la vorbele cuiva, reusind sa-i silabisesc sacadat neuronului meu galopant cuvantul “capriciu”, cand degetele s-au si sincronizat cu intimitatea gandului. Si uite asa, am frunzarit primele postari aparute, bien sure, pe google, descoperind o porcarie de articol, imi permit sa spun: “Infidelitatea - o boala, un capriciu sau o curiozitate?”. Read more
De-a joaca
Sa ne imaginam lucruri:
arbaleta - tradare (editat de M.: de ce e tradare? pentru ca e singura a carei sageata poate strapunge vesta antiglont?)
viteza - ochi …
Un lux nebun
In urma cu aproape 4 ani. Pe 13 iunie m-am lasat de fumat. Simplu si fara concesii dupa. Pur si simplu, stand deasupra unui platou cu mici si a unei halbe de bere, am realizat ca norul de fum de deasupra este rezultatul
tigarilor pe care le devoram ca pe carne si nicidecum iluziei ca am depasit limita otravii tamaduitoare. Am ridicat paharul si am zis: de maine ma las de fumat! Intr-un glas s-au auzit vocile prietenilor mei…hahaha..si nu era Mos Craciun. Mi-am vazut de carne mai departe si bineiteles de Lucky Strike…concubinul meu. Pana spre miezul noptii mai savurasem unul si deja ma vedeam spitalizata cu un neuroblastom. Au urmat cateva zile de sevraj, vise cu draci si alte d’astea, cert e ca, acum, pot sa spun: Ma numesc D. si nu am mai fumat de 3 ani, 9 luni si enspe zile.
Ieri, 31 martie, o zi nefasta de dimineata. Acum nu o pun pe seama lui Guta, dar cert este ca mi-am innecat amarul intr-o tava cu praijituri. Si nu era una d’aia mica de chec economic. Regret amarnic, ma caiesc si recunosc ca nu’s’ce-a fost cu mine. Dar, ca si-atunci, promit solemn ca praji nu mai e de mine !?
Si nu zic asta, doar asa, ca azi e -1 aprilie…
