Nu inteleg Haiku
Printre preocuparile mele, recunosc, nu s-a numarat si interesul pentru poezia japoneza, cu atat mai putin pentru haiku. Insa recitind O data cu florile de cires… gandurile mi-au zburat catre sakura si implicit poemele acestui popor ce a inventat samuraii. Wikipedia, sumar defineste haiku:
“Haiku este un gen de poezie cu formă fixă, tradiţional japoneză, (limba japoneză
Încă de la început, s-au creat confuzii între cei trei termeni aflaţi în strânsă relaţie: Haiku, Hokku şi Haikai. (…)Astăzi, poezia haiku este cea mai populară formă din Japonia, dar este foarte cunoscută şi în afara ei. Mulţi scriitori englezi sau americani, dar nu numai, şi-au încercat măiestria în a compune asemenea versuri. Se apreciază că astăzi numai în Japonia, sunt în jur de 10 milioane de scriitori de haiku, dar majoritatea sunt la nivel de amatori şi scriu pentru ei înşişi. Mulţi s-au întrebat de ce această formă este atât de populară, atât în Japonia căt şi în afară, mai ales că, în încercarea de a compune o asemenea poezie în altă limbă decât japoneza, haiku îşi pierde definiţia - căci în această limbă şi doar aici, toate sunetele ce formeaza alfabetul au aceeaşi lungime, iar toate poemele haiku - implicit - sunt la fel de lungi, pastrând un ritm impus din timpuri străvechi. Însă arta modernă încearcă - se pare - să elimine aceste limite, aceste reguli, lasând liberă imaginaţia artistului, iar aceştia se concentrează asupra conţinutului, nu numărului de silabe. Se poate spune că poezia haiku are un punct forte: şi anume, ca exprimă atât de multe prin atât de puţine cuvinte. (…)
Categorii estetice pentru Haiku:
Aware (stare emoţională intensă, mai ales de bucurie, optimism, frumuseţe armonioasă)
Fueki (eternul, ceea ce este constant, dimensiunea atemporală a artei, a naturii)
Ryuko (efemerul, ceea ce este vremelnic, dimensiunea trecătoare a naturii)
Mei (frumuseţe a naturii, a inteligenţei umane)
Mono No Aware (patos al lucrurilor)
Mushin (negativitate, lipsă de spirit, cu conotatii din filozofia Zen, de nimicnicie)
Sabi (tristeţe a singurătăţii, a declinului, a sărăciei acceptate, a timpului atotdistrugător)
Wabi (frumuseţe austeră, melancolie, dezolare)
Yugen (misterul singurătăţii, al însingurării)
Karumi (simplitate adâncă a formei literare, eleganţă, naturaleţe).
O altă formă de poezie inspirată din haiku se numeşte senryū. O altă formă de poezie japoneză scurtă, cu formă fixă se numeşte Dodoitsu. TANKA(tan=scurt; ka/ku=poezie)”
Cam asa ceva gasim la o cautare rapida despre haiku. Pana la urma un mic poem (5-7-5) in care autorul vrea sa spuna multe in putine cuvinte. Sa exprime esenta unor ganduri si trairi, intr-o descriere armonioasa a lumii incojuratoare, deranjat doar de grimasa unei premature sinucideri (sepukku). Pentru generatiile hi5, haiku asta e o altfel de manea, care spre deosbire de originalul care in multe cuvinte nu spune nimic, in trei versuri incearca sa contureze un intreg univers. Totusi, nu inteleg haiku … pentru ca este scurt si stramt iar autorul se poate ascunde dupa cuvinte mimand originalitatea artei. Dar poate ca nu are timp nici de arta pentru ca vine cutremurul si s-au dus dracu masa, casa, gheisa si inspiratia. Si asa ramane cu sabia, onoarea si…floarea de cires, a carei gingasie o admira stiind ca va aduce fructe. Read more
El care este papa humus
Nu stiu altii cum sunt….dar eu recunosc ca anii au trecut peste mine si nu m-am facut partasa trecerii lor. Ignoranta e o binecuvantare…. am auzit candva. Si de atunci, mi-a placut sa tratez inocenta cu superficialitate si nu invers. Anii au trecut, eu m-am transformat dintr-o fetiscana intr-o fetiscana retusata si uite asa am ajuns sa tratez superficialitatea cu inocenta. Pana cand azi, am realizat din nou, urcand pe asa zisul taler al constiintei….ca anii au trecut peste mine, iar eu nu m-am facut umbrelor partasa, ci doar trecerii lor. Dar hai sa dam repede pagina asta si sa-l descoperim pe el. Un el care, nu de mult, facea pipi in nisip si care mai apoi uda cu nonsalanta gardurile fetelor, marcandu-si teritoriile; un el, care a trecut de la bere si chipsuri de proasta calitate (sa ne scuze comunismul si mai apoi democratia prost inteleasa), la tequila sorbita de pe sfarcurile fragede ale unei iubite oarecare si humus.
La pariu ca iubitii multor femeie/barbati n-au auzit de humus decat din cautarile pe google (la pariu ca multi fac asta abia acuma!?), iar majoritatea ele-lor au servit “delicatesa” doar cand s-au gandit la kg-le in plus,
sau cand s-au pregatit de spovedanie.
Si totusi, un el care este papa humus.
La pariu?!
” Fiecare se inconjoara de sine insusi! ”
Omagiu unei poetese in viata
Din capitolul ce-am mai citit azi:
FEREASTRA
Cu fereastra mea sihastra / norul s-a-ncadrat fudul, / c-a-nvelit un scul / de argint / in dantela lui maiastra / Pe un fir de gand / insiram, colan de stele, / salba sa imi fac din ele. / Zeul asteptat venea curand, / Maiestuos scapat din nor, / pe un vand usor, / cuib si-a facut in ulm. / Imi vegheaza vis ascuns, / din ungher de nepatruns. / Zorile erau pe drum / si-n fereastra mea sihastra / sunt draperii trandafirii./ Primesc zeul sosit. / Mangaierile -i de aur / m-au trezit.
Autor : Angela Pasca
Romania, tara pe care o iubesc !?
Dimineata asta, marti, 31 martie.
O zi nefasta daca ne uitam la data de-a-n-curulea. Coincidenta face sa ascult stirile azi, lucru pe care de obicei nu-l fac. Aud ceva despre impozite si taxe si apoi, ca azi ar fi ultima zi cand ma pot considera un cetatean onorabil al dulcei nostre Romanii, platindu-mi impozitele, azi inca fara majorari. Grabita sa scap de puhoiul de batranei, care sigur se vor inghesui azi, ca la coada de lapte pe vremuri, imi trantesc curul in masina si apas pedala de acceleratie. Virez stanga, apoi dreapta si pe un drum mai finut decat funduletul unui bebelus, dau de un marlan care-mi taie fata, imi rade oglinda, ma lipeste de o alta masina din drepta mea, ponindu-i aleia alarma.
Si dinspre geamul larg deschis de unde nu se auzea mai inainte decat vocea lui Guta, aud o voce mult prea efeminata pentru moaca badaranului: da-te-n pula mea, fa ! , accelerandu-si frenetic masina non-euro….o dacie 1310.
Sunt socata! Cuvintele imi sunt oricum de prisos, gura mea ramane neputincioasa in fata monstrului cu chip de om. Cu picioarele tremurande, trag sper dreapta. Imi verific masina, imi indrept oglinzile, ascultand in continuare alarma celui “atacat” de mine, fara voia mea, doar doar o iesi vreunul la geam, sa-mi cer scuze, tot eu.
Accelerez, in tacere, spre Administratia Financiara. As prefera sa virez dreapta spre casa, dar ma misca in continuare datoria de cetatean.
Si totusi 31 nu e 13. Putea fi si mai rau !?
