Puslamale ordinare| le scoate batranu’
Le scoate cucuveaua. Le zice aprope blestemand cuvintele, batranu’. Insa il admir pentru faptul ca nu ii asteapta pe americani, si trag banii la el chiar si atunci cand nu are nevoie.
Conform Gandul: Fostul preÅŸedintele al României, Ion Iliescu, a declarat, pentru Gândul, că nu a fost victima unui atac al revoluÅ£ionarilor, ci a unei diversiuni puse la cale de “MărieÅŸ (Doru MărieÅŸ, preÅŸedintele “AsociaÅ£iei 21 Decembrie 1989″, n.r.) ÅŸi de un grup de puÅŸlamale conduse de el”. “Această puÅŸlama ordinară, acest impostor care nici măcar nu este revoluÅ£ionar, ÅŸi care, mai degrabă, ar trebui să stea în puÅŸcărie, a declanÅŸat, chiar la plecare, incidentul”, a spus Iliescu. El s-a declarat surprins ÅŸi foarte supărat pe televiziuni care, “au prezentat mai ales manisfestarea acestor puÅŸlamale”.
“S-au concentrat pe această blasfemie, când, de fapt, lucrurile au stat cu totul altfel”. Iliescu a mai precizat, de asemenea, că “povestea cu discursul a fost ÅŸi ea o diversiune ÅŸi o exagerare”. “La astfel de ceremonii nu se Å£in discursuri. Cum să mă fi dus eu acolo, să Å£in un discurs, când nu se face?!” a precizat el. ÃŽn replică, MărieÅŸ a negat că el ar fi în spatele celor care l-au agresat pe fostul preÅŸedinte.
Un bihorean capricios
Ce imi place omu’ asta. Aproape ca ma sensibilizeaza prin gestul lui de bihorean capricios:
Un oradean a sfidat Asociatia de proprietari platind in monede de 10 si 50 de bani. Un oradean si-a platit factura la intretinere, in monede de 10 si 50 de bani pentru a se razbuna pe Asociatia de proprietari, care “i-a umflat factura” la intretinere cu aproximativ 600 RON. Potrivit vecinilor, cetateanul reclamant are un simt civic mai dezvoltat intrucat si-a mai cerut dreptate actionand in instanta fosta asociatie de proprietari din blocul unde a locuit inainte. (sursa:hotnews.ro)
Nu este specificat daca a platit diferenta ori suma de baza in monede, dar sa extrapolam zicand ca a platit 600 RON in monede de 50 bani. Ar insemna 1200 de monede (daca nu ma tradeaza matematica). O astfel de moneda cantareste 6,1g, in total, chipurile, 7,320 Kilograme. Daca administratorul e inca in putere, se poate descurca sa ii care pana la banca!
Ii sugerez sa faca o verificare temeinica asupra vecinilor de bloc, pentru a identifica animalele de companie care nu figureaza ca beneficiari ai spatiului locativ.
Ce blogger as fi fost!
Buna dimineata. Astazi s-a trezit in mine instinctul de blogger. Bine ca se trezeste rar si ii place sa doarma mult. Asa ca voi fi un blogger capricios care povesteste universului despre trairile si gandurile sale. Si mai mult decat atat are de dat si sfaturi, din bogata sa experienta de viata. Normal ca nu intereseaza pe nimeni, dar mie imi place sa ma aud scriind. Si ce daca am Internetul deschis si ma vad altii, ca doar eu stiu sa scriu ce lucruri importante am de spus. Ia priviti cum bloguiesc eu: Read more
Ce am mai citit astazi
Despre Basescu Elena - tot este la moda si foarte delicioasa de desteapta. Astept parerile barbatilor care o vor in patul lor. Oare exista asa ceva?
Despre Steaua si parerile lui nea Mitica.
Despre tenis si turneul de la Indian Wells.
Un excelent comentariu a meciului pe care l-am vazut aseara.
Despre banii lor.
