eul meu
Cuvintele ar reusi sa ucida chiar si un spiridus, dar glasul suav al nonsensului anuleaza teama. Iar printre ierburi, licurici si copaci..se vede-o craiasa cu ochi de nebuna.. Cobor pe poteca, alergand mai tarziu spre carare. Imi imaginez ca exista undeva, desi nici o suflare nu ma-ndeamna sa cred ca pot scapa din ghearele noptii, ce-ncet, cu podoaba patata de mici diamante, se lasa…
Mai am putin si ajung spre o luminita. Langa mine o gigantica faptura enigmatica, alearga nebuna si tipa pe voci disperate..M-apropii de lumina…si fiece pas imi spune ca voi cunoaste craiasa nebuna.
Un licurici zapacit in noapte zboara in jurul meu si ma lasa mai departe sa ma tem de giganticul eu..Tip dup-ajutor si aud si altele ca mine. Ma uit in jur si cu un ultim neuron in viata realizez…Sunt numai eu si eul meu…Si-o bucata de muschi pe-un vested copac. O scorbura mare, ce ma cheama misterioasa…sa ma trezesc din vis si sa ma-ndrept spre casa…
Ma ridic de jos si cu o ultima suflare ma ghidez dupa muschi…Un musuroi de furnici par dornice sa ajute. Dar intunericul noptii imi face semn sa dorm..In tacere ma-ntind pe recele pamant si ma gandesc la ziua ce trece..
