Un lux nebun
In urma cu aproape 4 ani. Pe 13 iunie m-am lasat de fumat. Simplu si fara concesii dupa. Pur si simplu, stand deasupra unui platou cu mici si a unei halbe de bere, am realizat ca norul de fum de deasupra este rezultatul
tigarilor pe care le devoram ca pe carne si nicidecum iluziei ca am depasit limita otravii tamaduitoare. Am ridicat paharul si am zis: de maine ma las de fumat! Intr-un glas s-au auzit vocile prietenilor mei…hahaha..si nu era Mos Craciun. Mi-am vazut de carne mai departe si bineiteles de Lucky Strike…concubinul meu. Pana spre miezul noptii mai savurasem unul si deja ma vedeam spitalizata cu un neuroblastom. Au urmat cateva zile de sevraj, vise cu draci si alte d’astea, cert e ca, acum, pot sa spun: Ma numesc D. si nu am mai fumat de 3 ani, 9 luni si enspe zile.
Ieri, 31 martie, o zi nefasta de dimineata. Acum nu o pun pe seama lui Guta, dar cert este ca mi-am innecat amarul intr-o tava cu praijituri. Si nu era una d’aia mica de chec economic. Regret amarnic, ma caiesc si recunosc ca nu’s’ce-a fost cu mine. Dar, ca si-atunci, promit solemn ca praji nu mai e de mine !?
Si nu zic asta, doar asa, ca azi e -1 aprilie…
Â
El care este papa humus
Nu stiu altii cum sunt….dar eu recunosc ca anii au trecut peste mine si nu m-am facut partasa trecerii lor. Ignoranta e o binecuvantare…. am auzit candva. Si de atunci, mi-a placut sa tratez inocenta cu superficialitate si nu invers. Anii au trecut, eu m-am transformat dintr-o fetiscana intr-o fetiscana retusata si uite asa am ajuns sa tratez superficialitatea cu inocenta. Pana cand azi, am realizat din nou, urcand pe asa zisul taler al constiintei….ca anii au trecut peste mine, iar eu nu m-am facut umbrelor partasa, ci doar trecerii lor.  Dar hai sa dam repede pagina asta si sa-l descoperim pe el. Un el care, nu de mult, facea pipi in nisip si care mai apoi uda cu nonsalanta gardurile fetelor, marcandu-si teritoriile; un el, care a trecut de la bere si chipsuri de proasta calitate (sa ne scuze comunismul si mai apoi democratia prost inteleasa), la tequila sorbita de pe sfarcurile fragede ale unei iubite oarecare si humus.Â
La pariu ca iubitii multor femeie/barbati n-au auzit de humus decat din cautarile pe google (la pariu ca multi fac asta abia acuma!?), iar majoritatea ele-lor au servit “delicatesa” doar cand s-au gandit la kg-le in plus,
sau cand s-au pregatit de spovedanie.
Si totusi, un el care este papa humus.
La pariu?!
” Fiecare se inconjoara de sine insusi! ”
Omagiu unei poetese in viata
Din capitolul ce-am mai citit azi:
FEREASTRA
Cu fereastra mea sihastra / norul s-a-ncadrat fudul, / c-a-nvelit un scul / de argint / in dantela lui maiastra / Pe un fir de gand / insiram, colan de stele, / salba sa imi fac din ele. / Zeul asteptat venea curand, / Maiestuos scapat din nor, / pe un vand usor, / cuib si-a facut in ulm. / Imi vegheaza vis ascuns, / din ungher de nepatruns. / Zorile erau pe drum / si-n fereastra mea sihastra / sunt draperii trandafirii./ Primesc zeul sosit. / Mangaierile -i de aur / m-au trezit.
Autor : Angela Pasca
Romania, tara pe care o iubesc !?
Dimineata asta, marti, 31 martie.
O zi nefasta daca ne uitam la data de-a-n-curulea. Coincidenta face sa ascult stirile azi, lucru pe care de obicei nu-l fac. Aud ceva despre impozite si taxe si apoi, ca azi ar fi ultima zi cand ma pot considera un cetatean onorabil al dulcei nostre Romanii, platindu-mi impozitele, azi inca fara majorari. Grabita sa scap de puhoiul de batranei, care sigur se vor inghesui azi, ca la coada de lapte pe vremuri, imi trantesc curul in masina si apas pedala de acceleratie. Virez stanga, apoi dreapta si pe un drum mai finut decat funduletul unui bebelus, dau de un marlan care-mi taie fata, imi rade oglinda, ma lipeste de o alta masina din drepta mea, ponindu-i aleia alarma.
Si dinspre geamul larg deschis de unde nu se auzea mai inainte decat vocea lui Guta, aud o voce mult prea efeminata pentru moaca badaranului: da-te-n pula mea, fa ! , accelerandu-si frenetic masina non-euro….o dacie 1310.
Sunt socata! Cuvintele imi sunt oricum de prisos, gura mea ramane neputincioasa in fata monstrului cu chip de om. Cu picioarele tremurande, trag sper dreapta. Imi verific masina, imi indrept oglinzile, ascultand in continuare alarma celui “atacat” de mine, fara voia mea, doar doar o iesi vreunul la geam, sa-mi cer scuze, tot eu.
Accelerez, in tacere, spre Administratia Financiara. As prefera sa virez dreapta spre casa, dar ma misca in continuare datoria de cetatean.
Si totusi 31 nu e 13. Putea fi si mai rau !?
