Reject!
Îmi îngădui o clipă ….. şi admir mersul zdrenţuit al frunzelor, care adie-n vântul toamnei şi se lovesc de asfalt, una câte una. Sugrumate parcă, sub paşii trecătorilor dezinteresaţi, îşi acceptă cu indolenţă începutul din imediatul sfârşit. Cu teamă păşesc pe covorul de frunze şi mă-ntreb dacă roua debutului poate şterge clipele adâncite undeva în mine… Şi totuşi… nu vreau să uit tristeţea simţită cândva. Nu pot să urăsc clipa de ieri..şi încă nu pot să mă bucur de ziua de mâine…
Dar azi simt că trăiesc, deşi mi-e greu să respir o dată cu tine. Vreau să te văd, să te simt lângă mine, cu mine; în mine eşti oricum de-o veşnicie.
Te ador nebunule nimeni! Ador mersul legănat al picioarelor tale pe veştedul covor de frunze moarte…Eşti gol demult şi totuşi încerci să trăieşti pentru mine.. Cât eşti dispus să distrugi pentru noi? Ce poţi clădi pentru ziua de mâine? ….
………………….
Azi a murit toamna şi văd … NIMIC pentru mine. Am obosit deja. Merg pe străzi şi lângă mine o durere macabră stă să mă străpungă. Imi sincronizez gândurile şi realizez că ceea ce credeam că mă reprezintă m-a rejectat cândva..acum sunt o nălucă…în viaţa mea şi a unui nimeni..
Nimenişieu a murit odată cu învierea toamnei…Acum, m-am aruncat într-un ocean de gheaţă şi simt apropierea morţii care-mi încălzeşte sângele…Şi cu o ultima strigare, a sufletului încreţit de atâta suferinţă, mă gândesc la un nimic care şi-ar da viaţa pentru mine…Cu ură i-aşi cere moartea, ca să mă bucur de libertatea ce ar putea să-mi revină. Acum sunt îngheţată pe viata şi nu mai pot să gândesc lucid despre mine…
…………………..
Nimic nu are importanţă, trecutul a murit, iar eu voi trăi doar pentru ziua de azi, fără să-mi mai îngădui o clipă pentru ziua de mâine…
